Voluntariat

Rețea socială într-o lume Reală

Pentru noi, voluntariatul reprezintă cheia fiecărei campanii și activități desfășurate. Fără voluntari, orice asociație nu ar însemna mai nimic. Ei sunt cei care pun lucrurile în mișcare, muncesc cu drag și mai ales cu spor, iar asta pentru că trăiesc cu speranța unui viitor mai bun pentru ei și pentru copiii lor.

Voluntariatul nu impune o vârstă, experiență profesională sau un CV cât mai stufos. Singura cerință este aceea de a ști ceea ce îți dorești de la o anumită acțiune pe care urmează să o întreprinzi.

Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari pentru a reuși să creăm o rețea socială fără marginile unui ecran și a unui cablu de internet adică într-o lume reală. Vrem să te cunoaștem, înscrie-te ca voluntar!

Urmărește-ne pe blog pentru a afla următoarea mișcare, iar dacă te-ai înscris, îți vom trimite detalii cu acțiunile noastre.

vreau să fiu voluntarDe ce să fi voluntar?

Iată  câteva motive:

  • natura are nevoie de tine;
  • faci cunoştinţă cu oameni noi şi vei lega prietenii;
  • înveţi să faci faţă unor provocări noi;
  • îți păstrezi mintea şi corpul active;
  • acumulezi experienţe şi cunoştinţe noi, care îţi vor arăta o nouă perspectivă asupra propriilor probleme;
  • ai parte de distracţie.

Indiferent care este motivul tău ne bucurăm să te avem în rândurile noastre.